Librăria Cărtureşti şi Asociaţia De Partea Ta vă invită la întâlnirea cu unul dintre aceia pentru care cuvintele lui Mallory nu sunt vreun clişeu din lumea aspră a alpinismului, ci exprimarea, în cuvinte simple, a celui mai firesc fel de a trăi. A călători dincolo de marginile ţării, ale continentului, ale forţelor proprii. A ajunge pe vârf, alături de camarazii de ascensiune, este a ajunge acasă.

Teodor Tulpan, Fane pentru apropiaţii lui, este Teodor Tulpan primul alpinist român care a cucerit cel mai înalt vârf montan din lume în 2003, vârful Everest (8848 m), ascensiune realizată pe 22 mai 2003. De la primele trasee parcurse împreună cu bunicul său prin Munţii Cindrel şi până la cele mai înalte şi mai spectaculoase vârfuri ale planetei, drumul a fost lung, pieptiş: Pamir, Caucaz şi Tien Shan, Aconcagua şi K2, Mont Blanc, Elbrus şi Kilimanjaro.

Între cele mai colorate expediţii se află şi expediţia în Mexic, desfăşurată între 29 octombrie 2008 şi 16 decembrie 2008. Aceasta a avut ca principal scop escaladarea, în stil alpin şi fără oxigen suplimentar, a celui mai înalt vârf mexican, Orizaba , cunoscut şi ca Star Mountain (5636 m). Cei trei alpinişti români din echipă, Teodor Tulpan, Claudia Damoc, Dragoş Nedelcu au vizitat şi străvechiul leagăn al civilizaţiei maya, Mexicul de astăzi.

Vă invităm marţi, 16 februarie, de la ora 19, în ceainăria librăriei Cărtureşti de pe str. Mercy 7, Timişoara, la o întâlnire cu Fane Tulpan şi la proiecţia filmului care documentează expediţia celor trei alipinişti, “Jurnal Mexican”. Filmul are o durată de circa o oră şi este realizat de Octavian Repede şi Teodor Tulpan. Puteţi vedea un intro în atmosfera filmului aici.

Prima a fost atipică, deoarece nu am escaladat niciun vârf, dar în schimb am folosit mult bicicleta pentru deplasare. Am pedalat prin Delhi, McLeod Ganj (reşedinţa guvernului tibetan în exil), Srinagar – în inima Kashmirului. Dar mai ales în Ladakh, supranumit Micul Tibet. Aici am urcat pe biciclete în Khardung-La, 5374 metri, considerată de indieni ca cea mai înaltă trecătoare auto din lume, dar am văzut şi peisaje fantastice, oameni deosebiţi.

A doua expediţie a fost în Nepal, în zona SoloKhumbu, aproape de Everest. Aici am urcat pe Island Peak, de 6189 metri, şi am încercat frumosul şi tehnicul munte Ama Dablam, de 6812 metri, de al cărui vârf ne-au despărţit 300 metri.

În urma acestor fascinante experienţe au rezultat mii de fotografii. Cea de pe afiş a câştigat secţiunea Paysage-Voyage a concursului anual organizat de revista franceză Photo. Acest lucru a catalizat întâlnirea mea cu D-l Eric Baude, directorul Centrului Cultural Francez din Timişoara. Cu sprijinul CCF, şi cu ajutorul Continental, expoziţia la care vă invit a văzut lumina.

În expoziţie i-am invitat cu câteva imagini şi pe Minerva Vincze, care a urcat cu noi pe Island Peak, respectiv pe Cătălin Neacşu, alături de care am pedalat în India.

La vernisajul care va avea loc la sediul CCF în 11 februarie, începând de la orele 19, vom prezenta în premieră şi filmul „50 Rupees”, care ilustrează povestea expediţiei velo pe acoperişul lumii. Durata filmului e de 35 minute. Din 12 februarie, filmul va putea fi vizionat pe DeParteaTa.ro.

Vedeți pe site-ul www.livepanoramas.com și imagini panoramice de la vernisaj.

Imagini de la vernisaj:

“Walker team” scrie pe bileţelul ataşat micului dejun, pregătit cu atâta grijă de Delphine.

[Zsolt la refugiul Leschaux, cu Grande Jorasses in spate. Foto: Cristian Tzecu]

În ultima lună înainte să ne îndreptăm volanul maşinii noastre spre valea Chamonix-ului am vorbit mult cu ea, astfel încât, atunci când am ajuns la refugiul Leschaux, parcă eram deja vechi cunoştiinţe.

Frumoasa Delphine reprezintă personalul refugiului construit sub Grandes Jorasses. A văzut multe, ştie multe, iar când am întrebat-o, îmi povestea de faimosul Cristophe Profit, care de multe ori a trecut pe aici.

Mâncăm în tăcere, totul e pregătit, în câteva minute, după ce luăm pe noi tot echipamentul, vom porni din nou spre Walker.

[Zorii dinaintea ascensiunii. Foto: Cristian Tzecu]

Neaşteptat, dimineaţa asta nu e aşa de frig, iar somnul în patul curat şi moale de la refugiu a contat mult.
Joe şi Marc îşi grăbesc paşii undeva în faţă, iar Cristi şi cu mine povestim de-ale noastre, astfel timpul trece mai repede şi iată-ne din nou la baza marelui perete ca şi acum 2 ani.

Joe porneşte întâiul în prima lungime iar eu la scurt timp după Marc.

Suntem bine dispuşi, asta şi datorită antrenamentelor care ne-au dat încrederea în forţele proprii.
Peretele acum ne arată o altă înfăţişare, escalada cu espadrilele pe un astfel de granit aderent este visul oricărui alpinist.

[Una din multele regrupari improvizate. Foto: Cristian Tzecu]

După câteva lungimi în care ne-am dezmorţit, urcăm mult în paralel –porţiunea e mai lejeră-, pentru a câştiga timp. Vreau să-l văd pe Joe trecând Fisura Rebuffat, iar pentru asta trebuie să ne mărim ritmul.

Ajungem în locul unde acum doi ani am bivuacat prima oară. Aici mă cuprinde o uşoară nostalgie.

Joe, cu eleganţa şi calmul care îl caracterizează urcă priză cu priză fisura dificilă, iar apoi Marc mă întreabă dacă am nevoie de nucile şi friendurile împănate deja. Fără ezitare răspund că nu, ca mai apoi să mă gândesc dacă nu am fost prea îngâmfat refuzându-l. Ajutorul pentru înaintare într-un astfel de perete nu e de respins, dar fairplay-ul îmi dictează să mă folosesc de asigurările proprii. Acum mă bucur că am procedat aşa.

Pasajul care urmează este foarte frumos, dificil, iar dacă ne gândim la asigurări, din start trebuie să-mi aleg cele mai mici frienduri. Iar în ceea ce priveşte rucsacul, l-am tras cu coarda, ca să pot urca în siguranţă …

O primă victorie, am lăsat în urma noastră pasajul considerat cel mai dificil din traseu, iar pentru o uşoară răsuflare, ne oprim pentru un ceai binemeritat.

Setea, foamea şi uneori anumite treburi absolut umane, sunt factori care te derutează în luarea deciziilor bune. Este un moment mai liniştit, asa că vorbesc cu Mini, aflată la refugiu, prin staţie; de obicei nu reuşesc să respect orele stabilite. Timpul trece repede şi mai avem mult de urcat.

Aşa da… Cu un ceai şi un pic de ciocolată altfel privesc traverseul care ne va scoate spre diedrul de 75m.
Traverseul de mixt este spectaculos aşa că nu rezist să nu îl filmez pe Tzecu, aşa de bine arată acolo cu pioleţii… vorba lui Joe, “suntem ca alpiniştii”… iar ca să îl înţelegi trebuie să îl vezi zâmbind.
După o căţărare frumoasă, cât să nu deranjăm prea mult lespezile care stau să cadă,

[Lespezile care stau să cadă.... Foto: Cristian Tzecu]

ajungem sub diedrul de 75m, locul de unde acum 2 ani ne-a luat elicopterul, din cauza schimbării vremii. Aici iau o hotărâre rapidă şi propun să facem bivuac pentru că am vazut două praguri mai bune.

[Sub diedrul de 75m. Foto: Cristian Tzecu]

Prietenii noştrii sunt mai sus cu câteva lungimi, dar probabilitatea ca să încăpem toţi 4 în acelaşi loc e prea mică pentru a urca la ei.

Nici presupunerea că ciocolata lor ar fi mai bună nu ne mobilizează, aşa că începem să ne despachetăm şi să amenajăm bivuacul. Vremea este bună, mănânc cu plăcere şi beau cât pot, hmm… faţă de Eiger-ul de acum câţiva ani, e lux; acolo am tras un frrrrrig …

[Luminile de la mijlocul traseului sunt ale noastre. Foto: Minerva Vincze]

[Panorama din prima regrupare. Foto: Cristian Tzecu]

[Prima dimineata in perete. In plan indepartat, Aiguille du Midi. Foto: Cristian Tzecu]

[Mic dejun in prima regrupare. Foto: Cristian Tzecu]

Dimineaţa continuăm cu Diedrul, iar după ce am trecut şi acest obstacol deja cunoscut, urmează Dalele Negre, apoi un traverseu spre mult aşteptatul Pendul.

[Zsolt in Diedru. Foto: Cristian Tzecu]

[Zsolt sub Dalele Negre. Foto: Cristian Tzecu]

Mă gândesc la Terray şi Lachenal, acum trăim şi noi povestea Walker-ului. Ideea că mă aflu în ascensiunea celebrului pilier mă face să mă simt extaziat. Peretele ne-a cucerit prin frumuseţea şi grandoarea lui şi totuşi trebuie să-mi păstrez calmul. Sunt cap de coardă şi nu am voie să greşesc.

După Pendul urmează un pasaj surplombat, la prima vedere nu ştiu cum să îl trec, dar soluţia vine pas cu pas, astfel realizez că antrenamentele de la Radna şi pe panoul construit acasă, special pentru asta, chiar au fost eficiente.

Ascensiunea Turnului Gri este o adevarată capodoperă a lui Cassin, Tzecu spunea că lui această porţiune i-a plăcut cel mai mult.

[Turnul Gri. Foto: Minerva Vincze]

O căţărare elegantă, liberă, expusă-şi totodată datorită rocii agreabile, foarte aderente, plăcută, ne scoate pe Turnul Gri de unde mai tragem de noi câteva lungimi până la următorul bivuac.

[Zsolt in ascensiune pe Turnul Gri. Foto: Cristian Tzecu]

Al doilea bivuac e şi mai comfortabil… recunosc, că pe măsură ce omul îmbătrâneşte, ochiul se formează în căutarea bivuacurilor mai primitoare. Dacă mă gândesc in ce conditii bivuacasem alte dăţi…

Se lasă seara, iar la „cabina telefonică” Mini ne anunţă stricarea vremii. Prognoza pentru ultima zi mă îngrijorează. Vine furtuna mai înspre după-amiază, ne va prinde pe retragere, iar asta ne obligă să ne schimbăm planul. În loc de refugiul Canzio, de pe Jorasses, alegem varianta clasică spre Bocalatte, pe partea italiană. Sub noi, undeva prin vale se aprind luminile refugiilor, iar Mini ne vede prin obiectivul aparatului foto- două luminiţe îndepărtate- şi ne imortalizează. Joe şi Marc au făcut al doilea bivuac aproape de ieşire. Vântul rece începe să-şi arate prezenţa… de parcă ne-ar fi lipsit aşa ceva. Mâncarea bună, cu cârnăciori de bere, ne face să credem că pe o arie de cel puţin câteva mii de metrii pătraţi nimeni nu consumă astfel de bunătăţi, iar căldura „piciorului de elefant” oferit de firma Nahany ne oferă tot comfortul.

[Norii ce anuntau stricarea vremii. Foto: Minerva Vincze]

Visul meu preferat, cu Ileana Cosânzeana, se termină brusc. Odată cu primele raze de lumină zăresc şi norii care vin înaintea frontului, astfel fără să îl deranjez pe Tzecu, pregătesc rapid ceaiul şi mâncarea pentru ca totul să meargă mai rapid.

Deşi ne mişcăm destul de repejor, după părăsirea bivuacului întâlnesc un pasaj dificil care mă cam obligă să-mi scot espadrilele. Ar fi fost tare interesant de filmat cum am reuşit să mă schimb pe acolo, cert este că am fost mândru de realizare, cât despre pas, recunosc că era mai greu de rearanjat hainele, atârnat fiind în autoasigurare.

După câteva lungimi de coardă ajung la Neveul Triunghiular; în sfârşit gheaţă.
Aici priveliştea e superbă deoarece se vede inclusiv gheţarul suspendat Lischeux în stânga, iar în faţa noastră impresionantul Turn Roşu se înalţă ca un ultim bastion de cucerit.

[Am urcat deja 1100 metri, mai avem 100. Foto: Cristian Tzecu]

Porţiunea finală a peretelui ascunde şi dificultăţile sale, ca de exemplu Hornul Roşu şi scurgerea de gheaţă, aflate după un lung traverseu.

Aici sunt nevoit să urc lungimea de două ori datorită fernglas-ului care s-a depus pe stâncă, a doua oară ca să recuperez rucsacul după ce am montat deja coarda.

Ieşirea pe ultimele lungimi necesită multă atenţie, asta şi din cauza oboselii, dar nu în ultimul rând din cauza pasajelor friabile.

Calota de gheaţă a vârfului se apropie tot mai mult, încerc să-mi ţin bucuria pentru vârf şi totuşi înainte de ieşire cu câţiva metri, când îl văd pe Cristi bucurându-se de reuşită, parcă răsuflu şi eu mai uşurat.

Încă 5 sau 6 metri, un pasaj cu gheaţă pentru care îmi pun colţarii şi pioleţii … şi am ieşit.

[Zsolt la iesirea din traseu. Foto: Cristian Tzecu]

Urcăm spre punctul cel mai înalt trăgând coarda după noi.

Sunt fericit că am trăit împreună această minunată poveste, poveste care pentru unii a început în 1938, în 4 august, iar noi am continuat-o acum, după 71 de ani de la prima ascensiune, cu Tzecu, prietenul şi colegul meu de coardă, cu Janos Torok a.k.a Joe Indianul şi cu Marc Daniel, oameni care au dovedit enorm în acest traseu.

Convorbirile pe staţie cu Mini, care ne făceau să nu ne simţim singuri se termină aici pe vârf. Odată coborâţi spre partea italiană micuţul aparat care ne-a apropiat de cei care ne-au susţinut, nu mai are semnal.

S-a terminat, poate sună ciudat dar paralel cu bucuria reuşitei simt şi un regret.

Cât timp eram în perete trăiam parcă într-o altă lume. Am simţit prezenţa lui Cassin şi a altor mari căţărători, alpinişti. Am trecut priză cu priză pasajele dificile trăind cu emoţie momentele, dar totodată cu admiraţie pentru primii care au creat linia superbă a acestui traseu. De aici urmează coborârea pe furtună, cu un bivuac rece şi umed, pe vreme cu ceaţă şi ninsoare, înainte de a ajunge la refugiul Bocalatte, pe partea italiană.
Mă despart cu greu de muntele acesta, ale cărui verticale le-am visat atâta timp. Ultima mea privire spre valea adâncă de sub Jorasses s-a pierdut în norul dens care ne-a învăluit cu totul.

După întoarcerea noastră în ţară am făcut o vizită la profesorul Seracin în Timişoara. Povestind cu el am înţeles de ce amintirile sunt atât de importante…

Mi l-a citat pe Schoppenhauer care spunea „Amintirile sunt acel paradis din care nu ne poate izgoni nimeni”, şi acestea fiind spuse îi străluceau ochii.

[La refugiul Lescahux, dupa ascensiune. Joe, Mini, Calin, Delphine, Marc. Foto: Minerva Vincze]

[Joe urcand scarile spre gara Montenvers. In plan indepartat, Grande Jorasses. Foto: Cristian Tzecu]

[Joe si Marc la Maison de la Montaigne, studiind macheta masivului. Foto: Cristian Tzecu]

La 71 de ani şi o zi de la prima ascensiune, între 5 şi7 august 2009, echipele Torok Janos – Marc Daniel, şi Torok Zsolt – Cristian Tzecu au reuşit ascensiunea Pilierului Walker în peretele nordic Grandes Jorasses pe traseul deschis de marele alpinist italian, Ricardo Cassin. Cele două echipe aflate în perete pentru două, respectiv trei zile, au fost susţinute de echipa rămasă la refugiu, Minerva Vincze şi Călin Popa (Strâmbu).

Zsolt Torok

Îţi doreşti de nu ştiu când să treci de la poze la fotografii, ţi-ai luat direct un DSLR respectabil şi intenţiile îţi sunt bune, dar butoanele… prea multe. Aşa că aparatul tău ambiţios tot pe modul Auto rămâne, folosit la 10% din capacitatea lui. Ai ochi, dar nu şi aplecare autodidactică, ai idei, dar nu şi informaţii. Nu ai şcoală de foto, dar poftă de învăţat da. Pentru că avem mintea mai deschisă decât o diafragmă F1, pricepem toate acestea şi te chemăm la o şcoală de fotografie deschisă oricui are poftă să treacă repede de la zero cunoştinţe la fotografii reglate cinstit.

Cursurile sunt în număr de 4 şi toate vor avea loc în ceainăria librăriei Cărtureşti de pe Mercy 7, Timişoara. Ne vom întâlni, aşadar, lunea şi miercurea, de la 19:00 la 20:00. Mai precis, zilele de şcoală sunt 6, 8, 13 şi 15 iulie. Cristian Ţecu are şcoala, poveştile şi fotografiile pe care le va proiecta pentru mai bună pricepere, Cărtureştiul vine cu ceaiul rece, voi cu cheful şi cu aparatele foto de orice fel. Pentru lămurire: cursul este gratuit.”

sursa: blog Cărtureşti

Cristian Ţecu s-a născut în 1970 şi este artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică. Practică alpinismul de peste 20 de ani, în care a urcat şi fotografiat de la crestele Caucazului şi ale Alpilor la vârfuri himalayene. Website: www.momente.ro

ORGANIZATORI: Asociaţia De Partea Ta din Timişoara si Clubul Explorer din Arad.

PERIOADA: 27 septembrie 2008 – 27 septembrie 2009

PARTENERI: Centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice Arad, subordonat la Direcţia de dezvoltare şi asistenţă comunitară Arad si Şcoala generală nr 12, Timişoara

SCOP

Scopul proiectului este de a demonstra prin intermediul alpinismului de mare altitudine că barierele de comunicare între persoanele de orice vârstă pot fi depăşite.

OBIECTIVE

Escaladarea vârfurilor Island Peak şi Ama Dablam din Himalaya.
Arborarea pe vârf a unui steag conţinând semnături ale beneficiarilor centrului arădean, şi ale elevilor şcolii timişorene.
Creşterea gradului de conştientizare a publicului cu privire la necesitatea creării unei societăţi inclusive şi la responsabilitatea fiecăruia în vederea atingerii acestui deziderat
Realizarea, la întoarcere, în colaborare cu partenerii, a 4 expoziţii de fotografie prezentând ascensiunea şi peisajul cultural al zonei vizitate.
Creşterea gradului de informare prin publicarea unui album de fotografii cu imagini din expeditie, care va conţine şi informaţii despre partenerii proiectului.

PARTICIPANŢI

Proiectul presupune implicarea directă a 5 alpinişti din România, 2 alpinişti australieni de origine română, a 160 beneficiari de la Centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice Arad, şi a elevilor Scolii generale 12 din Timişoara.

Cei şapte alpinişti se vor alătura unei expediţii internaţionale al cărei scop este escaladarea vârfurilor Island Peak şi Ama Dablam.

Membrii expediţiei mixte româno-australiană “DE PARTEA TA” – HIMALAYA 2008

Minerva VINCZE

ROMÂNIA
Data naşterii: 02.03.1981
Pregătire: Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea de Vest Timişoara
Ocupaţie: Economist
Experienţă:
*Practică alpinismul, schiul de tură şi mountain bike din 2005
*Trasee de vară şi de iarnă în ROMÂNIA
*2007 – trasee in zona masivului Mont Blanc
*2007 – Vf Gran Paradiso (4061 m) – cel mai înalt vârf aflat exclusiv pe teritoriul Italiei
*2008 – Vf Jbel Toubkal (4167 m) – cel mai inalt varf al m-tiilor Atlas si al Africii de Nord

Dorel IANCULESCU

ROMÂNIA
Data naşterii: 12.09.1967
Pregătire: Facultatea de Mecanică, Timişoara
Ocupaţie: Inginer la S.C. TEXTOR IND. PROJECT SRL
Experienţă:
*Practică alpinismul şi escalada din 2004
*Trasee de vară şi de iarnă în ROMÂNIA
* Trasee in Cordillera Blanca (Peru) până la cota 5240, pe Nevado Pastoruri
Dorel Ianculescu îşi susţine integral participarea din fonduri proprii.

Sorin MUREŞAN

ROMÂNIA

Data naşterii: 07.06.1972
Pregătire: Facultatea de Electrotehnică şi Telecomunicaţii, Timişoara
Ocupaţie: Inginer telecomunicaţii
Experienţă:
*Practică alpinismul şi escalada din 1990
*Trasee de alpinism si escalada de iarnă şi vară în ţară.
*Ture de ski in Carpati si Alpi.
*Expediţii: Pamir ‘96 pe vârful Lenin (7134m), Tian Shan ’99 pe Chapaeva (6300m) si Khan Tengri (7010m) până la cota 6823.
Alpi’2001 pe vârfurile Grossglockner (3798m), Colac (2715m) traseul Finanzieri , Gruppo del Sella (2994m) traseul Posneker, Mont Blanc (4808m). În 2003 atinge Aconcagua (6962m) pe varianta clasică, iar în 2006, în Dolomiţi, Tofana di Rossa (3200m) pe traseul Lipella şi Monte Civeta (3220m) pe traseul Constantini

Zsolt TŐRŐK

ROMÂNIA

Data naşterii: 29.09.1973
Pregătire: Absolvent al Institutului de Medicina si Farmacie „Iuliu Haţeganu”, Cluj, cu diploma de dentist
Ocupaţie: Tehnician dentar
Experienţă:
*Practică alpinismul din 1988
*Trasee extrem de dificile din ROMÂNIA (Fisura Albastră, Fisura Speranţei, Armata, Santinela de la Gâtul Iadului, Fisura Artei, Lacrima de Piatră, Surplombele din Vâlcel)
*Expediţii în Alpi, pe vârfurile Matterhorn (4478m), Grossglockner (3798m), Pits Boe, Mont Blanc (4807m), Monch (4099m)-pe traseul Nolan, Jungfrau (4158m), Eiger (3970m) pe rutele Lauper si pe Peretele Nordic, Colac, Petit Dru (3733m).
*Premiere româneşti în Grandes Jorasses – Peretele Nordic şi ruta Ma-Ika, traseul Joyeux et Lotus în peretele Flamme de Pierre din Dru,
*În expediţia pe vârful Cho Oyu (8201m) atinge 8150m, cea mai bună performanţă arădeană.
*În expediţia din iarna acestui an, atinge vârful Aconcagua(6962m), atât pe ruta clasică, cât şi pe dificilul traseu în gheaţă de pe Gheţarul Polonez.

Cristian ŢECU

ROMÂNIA

Data naşterii: 11.04.1970
Pregătire: Absolvent al Şcolii Generale nr 12 Timişoara, promoţia 1984
Absolvent al Facultăţii de Hidrotehnică, Timişoara, promoţia 1993
Artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică
Ocupaţie: Doctorand cu frecvenţă la Universitatea Politehnica Timişoara – Multimedia
Realizator emisiuni la Teleuniversitatea Timişoara
Website: www.momente.ro
Experienţă:
*Practică alpinismul din 1988
*Participant la expediţiile “Caucaz ’95, ’97, ’98, ’01 şi ‘02”, “Pamir ‘96” şi “Tian Shan’1999” pe vârfurile Gumaci (3843), Ceghet Tau (4010), Germogenov (3994), Djan Tugan (4110), creasta Ushba (4710), Pik Kavkaz(4280) pe un traseu în premieră românească, Belalakaia (3950), Elbrus (5648), Pik Lenin (7134) şi Khan Tengri până la cota 6800, Quitaraju (6040 m) din Cordillera Blanca, Peru, Shishapangma Central Summit (8012m) din Himalaya, iar în Alpi, Petit Dru (3733m), şi ruta Ma-Ika în premieră românească în Grandes Jorasses
*În 2 octombrie 2006, în atinge Cho Oyu, 8201m, din Himalaya.
*În luna mai a acestui an, urcă pe bicicletă trecătoarea Khardung La (Ladakh, India), de 5374m.
*Realizează spectacole audio-vizuale de popularizare a expediţiilor cu auditoriu de până la 1000 persoane/spectacol.

Ion MIHĂILĂ

AUSTRALIA

Data naşterii: 11.06.1975
Pregătire: Absolvent al Facultăţii de Geologie Bucureşti
Ocupaţie: Topograf al staţiei de desalinizare, Sydney
Experienţă:
*Practică alpinismul din 1992
*Trasee dificile din ROMÂNIA
* Participant la expediţiile “Caucaz ’97, ’98, pe vârfurile Djan Tugan (4110), creasta Ushba (4710), Pik Kavkaz(4280) pe un traseu în premieră românească, Elbrus (5648), Ecuador ’99 pe vulcanul Chimborazo (6268m)
*Ture in Australia, de alpinism si treking

Andrei MIHĂILĂ

AUSTRALIA

Data naşterii: 05.04.1972
Pregătire: Absolvent al Facultăţii de Relaţii Interne şi Internaţionale, Universitatea Româno-Americană Bucureşti
Ocupaţie: Sales suport la o firmă de shipping, Sydney
Experienţă:
*Practică alpinismul din 1992
*Trasee dificile din ROMÂNIA
*Ture in Australia, de alpinism si treking

DEVIZ ESTIMATIV – pentru cei şapte alpinişti români

• Transport tur – retur Timisoara – Kathmandu, vize de tranzit şi acomodarea în acest timp – 1200 EUR/persoană – 4800 EUR / expediţie
• Taxe de vârf şi autorizaţii pentru accesul în anumite zone, taxe pentru organizarea ascensiunii (transport in tabara de bază, tabăra de bază, ascensiunea) – 2000 EUR /persoană = 8000EUR/ expediţie
• Hrană şi alte consumabile – 120 EUR/persoană – 480 EUR/expediţie
• Transport local şi cazare în Nepal– 100 EUR/persoană – 400 EUR/expediţie
• Telefon prin satelit Thuraya – 500 EUR
• Expediere bagaj suplimentar – 200 EUR/persoană – 800 EUR/expediţie
• Completare echipament de altitudine – 1000 EUR/persoană – 4000 EUR/expediţie
• Materiale foto şi video, organizarea de expoziţii şi seminarii (inclusiv promovarea acestora) – 2500 EUR/expediţie (pentru o expoziţie foto de 80 imagini 30/45 cm înrămate)

Total – 7150 EUR/persoană – 35.750 EUR/expediţie
Contribuţia personală a alpiniştilor – 15.000 EUR/expediţie

PROGRAMUL EXPEDIŢIEI

conform firmei organizatoare, Monterosa Treks and Expeditions din Nepal:

27 septembrie – sosire în Kathmandu
30 septembrie – plecare spre Lukla şi aclimatizare
5 – 8 octombrie – Ascensiunea vârfului Island Peak
9 – 24 octombrie – Ascensiunea vârfului Ama Dablam
25 – 30 octombrie – Coborâre în Katmandu şi întoarcere în ţară.

În timpul expediţiei, atât cei vârstnici cât şi elevii vor putea afla ultimele noutăţi despre alpinişti şi ascensiunea lor pe internet – cu ajutorul datelor transmise telefonic prin satelit, atît pe site-urile organizatorilor, cât şi pe site-ul centrului de îngrijire pentru persoane vârstnice Arad, care urmează a fi implementat până la începerea proiectului. În acest fel se urmăreşte pe lângă simpla ţinere la curent, şi implicarea personală a beneficiarilor şi a elevilor.

În perioada următoare întoarcerii, alpiniştii români vor prezenta detaliat expediţia atât în centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice, Arad, cât şi elevilor şcolii generale nr 12, Timişoara.

Organizarea, în primăvara lui 2009, a unei serii de prezentări a activităţilor şi rezultatelor proiectului. Aceste evenimente vor avea ca public ţintă tinerii cu vârste cuprinse între 7 şi 35 de ani, pentru care se doreşte dezvoltarea atât a spiritului de explorare şi a dorintei de autodepăşire, cât şi a responsabilităţii sociale şi a acceptării diferenţelor dintre oameni, şi vârstnicii cărora li se va insufla ideea de activitate şi susţinere.

La plecarea şi respectiv întoarcerea în ţară, Asociaţia De Partea Ta, Clubul Explorer – pe de o parte şi respectiv Centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice împreună cu Şcoala Generală nr 12 vor organiza conferinţe de presă pentru mediatizarea aceastei iniţiative şi pentru a arăta faptul – aparent paradoxal – că atât senectutea cât şi copilăria, pe de o parte şi alpinismul de performanţă pe de altă parte, au puncte comune: este vorba de auto-depăşire, de cunoaştere, accesibilizare, normalizare, integrare, acceptare, eliberare.

Pe parcursul celor douăsprezece luni ale proiectului informarea publicului prin intermediul mass-media cu privire la evoluţia activităţilor, se va realiza de către alpinişti şi elevi. Informaţii de ultimă oră legate de evoluţia proiectului vor putea fi accesate pe www.departeata.ro.

DESCRIEREA ACŢIUNII

Acţiunea constă, pe de o parte, în relizarea unei expediţii de alpinism în Munţii Himalaya cu scopul escaladării a două vârfuri de 6189 si 6812m şi, pe de altă parte, în crearea de legături între persoanele vârstnice şi cele tinere şi susţinerea cauzei celor dintâi în societate.

Proiectul durează un an (septembrie 2008– septembrie 2009), din care:

Expediţia de alpinism – 1,5 luni (27 septembrie – 30 octombrie 2008) va consta în:

Traversarea Nepalui şi realizarea unui reportaj (text şi imagini foto/video) despre specificul socio-cultural şi cadrul geografic al zonelor vizitate.

Escaladarea fără oxigen a vârfurilor Island Peak şi Ama Dablam
Vârful Ama Dablam a fost escaladat în premieră în 1961 iar numele său înseamnă „Mama şi Colierul său”.
Island Peak (sau Imja Tse) a fost urcat în premieră în 1953 de o echipă ce l-a inclus şi pe Tenzing Norgay.

Arborarea pe vârfuri a unui steag conţinând semnături ale vârstnicilor şi elevilor.

JUSTIFICAREA PROIECTULUI

Punctul de plecare în demersurile pe care le fac cele patru organizaţii – De Partea Ta, Clubul Explorer – pe de o parte şi respectiv Centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice împreună cu elevii Şcolii Generale nr 12 – este crezul că toţi avem un loc pe pământ. Pornind de la succesul expediţiilor precedente, ne propunem să concretizăm faptul că acest crez poate deveni realitate, aducând pe acelaşi plan persoane de vârste opuse.

Este o iniţiativă românească, ce întăreşte legătura dintre alpinism, persoane vârstnice şi elevi. Alpiniştii vor fi elementul de legătură între beneficiarii Centrului de îngrijire pentru persoane vârstnice din Arad şi elevii Scolii Generale nr 12 din Timişoara.

În prezent, abordarea senectuţii are ca punct de pornire ideea de inevitabil, asociată cu compasiunea. Însă nu de compasiune au nevoie beneficiarii arădeni, ci de activitate şi acceptare. Acesta este mesajul pe care ei doresc să-l transmită. De aceea lor li s-au asociat elevii Şcolii generale Nr 12 din Timişoara, în ideea unei susţineri mai ample. S-a ales această modalitate neconvenţională tocmai pentru a creşte impactul asupra societăţii şi a atrage atenţia asupra nevoii de schimbare a abordării, a mentalităţilor.

Doi dintre membrii expediţiei sunt cetăţeni australieni de origine română, cu care alpiniştii români au mai participat la ture în ţară şi la expediţii internaţionale.

În ce priveşte expediţia de alpinism în sine, reuşita acesteia ar promova imaginea alpinismului timişean şi arădean în ţară şi a României în lume şi în diaspora.

Island Peak

Imja Tse, cunoscut mai bine drept Island Peak, este un munte al masivului Himalaya, situat in estul Nepalului. Vârful a fost numit Island Peak în 1951 de expediţia lui Eric Shipton deoarece arată ca o insulă într-o mare de gheaţă cînd e văzut dinspre Dingboche. Vârful este de fapt o extensie a crestei ce coboară de pe capătul sudic al lui Lhotse Shar.

Island Peak a fost urcat în premieră în 1953 de o echipă britanică ce se antrena pentru Everest.Tenzing Norgay a fost unul dintre membrii primei ascensiuni

Island Peak oferă una din cele mai populare rute himalayene. Tabăra de bază e situată 5,087 metri, numită Pareshaya Gyab. De aici se pleacă spre vârf la orele 2 am.

Altă rută utilizată include ascensiunea la Tabăra Superioară, la 5,600 metri pentru a reduce efortul necesar în ziua de vârf. Din tabăra de bază în cea Superioară drumul nu ridică probleme dar în continuare devine mai tehnic, şi continuă cu pasaje de gheaţă abrupte ce ne vor scoate pe creasta somitală. Urcuşul final e îngreunat de panta mare. Pe vârf, Everestul este la nici 10 km depărtare, imaginea sa fiind blocată de masivul perete al lui Lhotse.

Ama Dablam

Ama Dablam este un munte al masivului Himalaya, situat in estul Nepalului.Vârful principal are 6,812 metri, cel secundar 5,563 metri. Ama Dablam înseamnă “Mama şi colierul cu perlă ” (gheţarul peren de sub vârf este considerat a fi perla). Pentru mai multe zile ale unei călătorii spre Everest, Ama Dablam va domina peisajul din jur.

Ama Dablam a fost urcat în premieră în 1961 de Mike Gill, Barry Bishop, Mike Ward şi Wally Romanes.

Ruta normală este pe creasta sud-vestică. Alpiniştii vor aşeza trei tabere de-a lungul crestei, cu tabăra 3 dedesuptul şi în dreapta gheţarului suspendat (Dablam). Gheaţa care cade va curge spre stânga, departe de tabără. Un permis de escaladă şi un ofiţer de legătură sunt necesare pentru a urca pe Ama Dablam. La fel ca şi pe Everest, lunile prielnicee escaladei sunt aprilie-mai şi septembrie-octombrie.

Ama Dablam este cunoscut ca unul din cei mai impresionanţi munţi ai lumii, nu pentru altitudinea sa, ci pentru frumuseţea şi verticalitatea sa.

Proiect desfăşurat în colaborare cu Asociaţia Romania Verde din Bucureşti.

Cristian Ţecu:“Interesant, la inceput lumea era reticenta, “cum adica, nu mergi pe munte?”

Mi-a luat ceva sa le explic ca de fapt la viata mea am facut mii de km cu bike si ca cele doua roti sunt un perfect instrument cu care te poti deplasa autonom ca sa cunosti lumea.

Proiectul a fost al lui Catalin Neacsu, acelasi Cata cu care fusesem pe Cho Oyu, un varf frumos din Himalaya. Tot el a gasit si sponsori, respectiv 2 biciclete GT Avalanche oferite de DHS, si aparatura audio-video de la SONY Romania.

Planul initial era sa strabatem distanta Lhasa- Kathmandu. Dar pentru ca situatia tibetana e cea pe care o stim, am optat pentru Ladakh, India, zona cunoscuta drept “micul Tibet”.

Bicicletele au calatorit cu avionul si busul, alaturi de noi si le-am folosit doar in zonele de interes. Altfel, desi frumos, ne-ar fi luat muuuult timp si eu aveam vreme doar trei saptamani pentru asta.

Din Delhi am fost la McLeod Ganj, langa Dharamsala unde l-am vazut -fugitiv pt ca era in masina spre aeroport- pe Dalai Lama, apoi am mers in Srinagar, Kashmir, pe malul lacului Dal. Kashmirenii (asa se zice?) nu acceptau vanzarea terenurilor catre straini, asa ca englezii si-au construit acolo case-ambarcatiuni. Arata deosebit.

De acolo, prin trecatoarea Zoji-La, inchisa iarna, am intrat in Ladakh, unde senzatia de liniste si pace atat de specifica zonelor buddhiste m-a coplesit. Nu am rezistat unei provocari, aceea de a trece muntii in Valea Nubra, prin trecatoarea Khardung La, considerata de indieni drept “The highest motorable road in the world”. GPS-ul meu arata 5374 m. La dus am urcat cu busul in trecatoare, ne-am aclimatizat, am coborat in vale si dupa 2 zile am urcat pe biciclete pana sus, in doua etape. In a doua zi, cei 15 km -pe drum partial asfaltat-, de la 4500 la 5374m, i-am urcat in aproape 6 ore, dar nu am mers pe langa biciclete. Cred ca de mult nu am depus asa efort. Cu aceasta ocazie am stabilit, cred, un record romanesc de altitudine, depanand cea mai inalta pana de cauciuc, la cota 5200.

Coborarea a fost magnifica.

Din Leh, capitala Ladakh-ului, am trecut muntii, partial auto, partial velo, pana in Manali, in statul Himachal Pradesh, statiunea lor de top. De aici in Delhi, si spre casa-eu, iar Catalin, in Kathmandu.

Fotografii ale locurilor vizitate aici.

Din suflet multumiri celor ce m-au ajutat, Dorin Kiru Chis de la Proexpedition Oradea, Dan Glazer de la Nahanny (la 4500 am dormit cu “piciorul de elefant”, ca de obicei, a fost bine), Diana Andone si Radu Vasiu, pt cele 3 saptamani care mi-au colorat viata. Lui Momo pt ca m-a preluat de la aeroport. Si evident Roxanei.

Respect si multumiri, Catalin Neacşu.

Întorşi în ţară, alpiniştii au realizat cu sprijinul Primariei şi consiliului Local Timişoara, o expoziţie foto itinerantă ce a străbătut multe oraşe ale ţării, şi un film de lung metraj, „Cu ochii mari, Himalaya”, ce au ilustrat frumuseţea acelor locuri, dificultăţile întâlnite dar şi bucuria reuşitei.

La prezentările arădene au participat şi beneficiari ai Centrului de îngrijire pentru persoane vârstnice.

În locul tricolorului, pe vârf a fost lăsat un steag cu semnături ale unor adulţi cu dizabilităţi intelectuale de la Centrul de zi „Pentru Voi” din Timişoara, acesta fiind al doilea mesaj social dus de români pe unul din varfurile de 8000 metri ale lumii, celălalt având loc în 2005, pe Shishapangma Central Summit, de 8012m.

Impactul pozitiv al proiectului din 2006, în rândul persoanelor cu dizabilităţi, al publicului larg, al sponsorilor şi susţinătorilor acestuia arată că pe plan naţional acest gen de acţiuni este deficitar şi continuarea lor e mai mult decât justificată.

Întorşi în ţară, cei trei au asociat reuşita sportivă cu cauza persoanelor cu dizabilităţi. Conferinţele de presă, apariţiile TV, expoziţiile foto au evidenţiat faptul că performanţa sportivă poate fi folosită în schimbarea percepţiei generale vis-a-vis de persoanele cu dizabilităţi intelectuale.

PARTENER
Ambasada Indoneziei in Romania – Sectia Culturala

Peste 316 grupuri etnice cu peste 700 de limbi si dialecte traind in jurul a peste 400 de vulcani activi, reprezinta „unitatea in diversitate” a Indoneziei. Promovarea patrimoniului natural şi cultural universal, a dialogului, tolerantei si respectului pentru diversitate reprezinta misiunea Asociatiei De Partea Ta. Toate se vor imbina pentru atingerea scopului acestui proiect.

OBIECTIVE

Integrarea in viata javanezilor si cunoasterea culturii Insulei Java.

Promovarea explorarii si descoperii oamenilor, culturii si peisajului natural din Insula Java (Indonezia) prin fotografii.

Stimularea dorintei de cunoastere si deschidere catre alte culturi.

ACTIVITATI

Primul obiectiv va fi atins prin:
• participarea la programul intercultural de studii organizat de Darmasiswa (Indonezia), pe durata anului universitar 2008/2009
• traind pe insula si cunoscand cultura, stilul de viata al Javanezilor si istoria lor
• observarea a traditiilor si obiceiurilor locurilor
• studierea limbii oficiale a Indoneziei, Bahasa
• realizarea unor fotoreportaje pe diferite teme

Al doilea si al treilea obiectiv vor fi atinse prin:
• realizarea unei expozitii de fotografie, la intoarcerea in tara
• prezentarea oamenilor, culturii si peisajului din Java in randul studentilor din Timisoara
• organizarea unui stand romanesc la Ziua Internationala Darmasiswa

DESCRIEREA PROIECTULUI

Proiectul se va desfasura atat in INDONEZIA:
Programul de burse non-degree Darmasiswa este o initiativa a Guvernului Indoneziei de a promova cultura indoneziana si de a intari relatiile cu tarile partenere prin experienta educatiei internationale. (Darmasiswa Org – www.darmasiswa.diknas.go.id)

Ziua Internationala Darmasiswa este o expozitie culturala a studentilor Darmasiswa, pentru a prezenta specificul fiecarei tari reprezentate. La standul romanesc vor fi prezente imagini din Romania (orase si peisaje), pe fond muzical romanesc si mancare traditionala.

Obiectul de studiu al bursei este fotografia, ales pentru a reda ulterior aspecte ale vietii unei tari insulare. De ce Java? Pentru ca este cea mai pupulata insula a Indoneziei (>40%), adunand la un loc peste 180 grupari etnice, pentru ca viata localnicilor este influentata puternic de cei 38 de munti vulcanici, pentru ca traditiile culturale si artistice, influentate de religii, migratori si colonisti vestici se pastreaza nealterate. Cum? Prin surprinderea tuturor acestor particularitati in fotografii si fotoreportaje. Unde? In provincia speciala Yogyakarta, in jurul celui mai activ vulcan al Indoneziei, Merapi, la Institutul Indonezian al Artelor Yogyakarta.

cat si in ROMANIA:
Organizarea la intoarcerea in tara a unei expozitii de fotografie, intr-un ambient muzical javanez (Gamelan).

Prezentarea unui slide foto (Indonezia) insotita de dialog deschis pe tema diversitate-culturalitate, in cadrul unui festival studentesc: StudentFest in 2010.

AGENDA PROIECTULUI

06.2008-07.2008 – conceperea proiectului si strangerea informatiilor despre Java
08.2008 – promovarea proiectului si strangerea de fonduri
09.2008- 08.2009 – participarea la programul Darmasiswa, in Indonezia
12.2009-07.2010 – evenimentele pentru promovarea Indoneziei si diversitatii culturale, in Romania

BUGET

Transport: 1500 euro
Cazare + mancare+ transport local + cheltuieli zilnice 12 luni: 4000 euro
Completarea echipamentului foto si suport tehnic: 2200 euro
Expozitii foto (printuri foto, afise de promovare): 1600 euro
Alte cheltuieli (vaccinuri): 200 euro
Total: 9500 euro

FINANTARE

2.000 euro – fonduri personale
840 euro – bursa Darmasiswa
6660 euro (partial in echipamente) – sponsorizare

PROPUNERE DE PARTENERIAT CU DE PARTEA TA

Oferta postarea BRAND-ului pe/la:
• afisul de promovare al expozitiilor de fotografie si fluturasi

• prezentarea in cadrul festivalului StudentFest (evidentiind implicarea firmei in randul studentilor si tinerilor)
• fotografii la cerere
• standul romanesc de la Ziua Internationala Darmasiswa

Deasemenea, deschidere catre orice sugestie de colaborare.

COORDONATOR AL PROIECTULUI

Raluca Venescu
Data nasterii: 29 Mai 1981

Educatie
Oct.2007- prezent ASE Bucuresti-Facultatea de Marketing, Master ‘Marketing Online
2004- 2005 Curs de Management in Turism organizat de Tourism Hotel and Restaurant Consulting Group / Centrul National de Turism, certificat pentru initierea afacerilor in domeniul turismului
2000- 2004 Universitatea de Vest din Timisoara, Facultatea de Chimie-Biologie-Geografie, diploma in Geografie si Limba Engleza

Ocupatie
Sept.2007-prezent Assistant Manager (SC Autoliv Romania SRL, Timisoara)
2005-2007 Outgoing Travel Consultant (SC Eximtur SRL, Timisoara)
2004-2005 Travel Consultant (SC Paralela 45 SA)

Interese
Photografie, cunoasterea altor culturi, scufundari, catarat.

Pentru urmatoarele 12 luni dorinta de explorare ma va purta printre locuitorii Indoneziei, alaturi de aparatul meu de fotografiat. La final sper sa ma intorc cu o invitatie convingatoare la cunoastere, toleranta, initiativa pentru realizarea propriilor vise.

Asociatia De Partea Ta (www.departeata.ro)
Fondata in 2007, in scopul educarii tinerilor intru diversitate, toleranta si respect fata de patrimoniul natural si cultural.

CONTACT

Raluca Venescu
raluca_venescu@yahoo.com
tel: 0721219681

ANEXA – JAVA CENTRALA

Insula Java face parte din cel mai mare arhipelag al lumii – Arhipelagul Indonezian (peste 17000 insule, desi numai 6000 sunt locuite), situat in SE-ul Asiei, intre oceanele Pacific si Indian si continentele Australian si Asiatic.

Indonezia: a 5-a tara ca nr de locuitori (~180 milioane); o varietate de grupuri etnice in nr de 316; peste 700 limbi vorbite si dialecte; cea mai mare populatie de musulmani – un procent de 87%.
Java, cea mai populata insula a tarii (mai mult de 70%), este de origine vulcanica, avand nu mai putin de 38 munti vulcanici, activi si inactivi. Muntele Merapi (2911 m) este cel mai activ vulcan al Indoneziei si unul din primii 10 vulcani ai lumii ce necesita o atentie speciala datorita potentialui ridicat de distrugere in caz de activitate vulcanica severa. Cea mai recenta eruptie a sa a avut loc intre 1992 si 2002. Datorita eruptiilor dese, flancurile vulcanului sunt acoperite de cenusa vulcanica, fertilizand solul si atragand fermierii in ciuda hazardului evident.

Merapi, este inconjurat de provincia speciala Yogyakarta, entitate culturala si politica. Renumita pentru patrimoniul religios, in Java Centrala se gasesc 2 dintre cele mai mari temple buddhiste si hindu: Borobudur si Prambanan. Arhitectura cladirilor din aceasta zona consta intr-o varietate de stiluri arhitecturale, influentate succesiv de indieni, persieni si arabi, chinezi si de europeni.

Orasul Yogyakarta este centru al culturii clasice javanese. Pentru secole, Yogyakarta a fost un regat si centru al comertului si pana acum a reusit sa-si mentina sarmul si atractiile, ramanand neatinse de lumea moderna. Traditiile artistice inca domina viata orasului, recunoscute fiind: muzica javaneza Gamelan, Baletul Ramayana – reunind muzica, dansul si drama intr-un spectacol inegalabil, Waiang Kulit – teatru de papusi din piele, cu o traditie de peste 5 secole. Patrimoniul cultural al Yogyakartei mai cuprinde si temple magnifice ( complexul buddhist si hindus Prambanan, templul hindu Borobudur, templul buddhist Candi Mendut), ruine ale palatelor (Yogyakarta Kraton – palatul sultanatului, Taman Sari – Castelul de apa) si artizanat (batik).