Festivalul Indiei vine la Timişoara!

În perioada 15-19 iunie, una din cele mai fascinante ţări ale lumii, India, îşi deschide larg porţile la Casa Tineretului. A doua ediţie a festivalului “Namaste India” a ales să poposească în Timişoara, oraş multicultural prin excelenţă care se mândreşte cu o deosebită diversitate etnică şi confesională.

india

Printre atracţiile principale ale evenimentului se numără spectacole de muzică şi dans, lansări de carte, târg de produse indiene, specialităţi culinare, arta îmbrăcării sari-ului, arta mehndi (decorarea cu henna) impresii de călătorie, expoziţii de fotografie, proiecţii de filme.

Muzica şi dansul
În India, arta evoluează în acelaşi timp pe doua planuri opuse: spiritualul se împleteşte cu lumescul, divinul şi transcedentalul se îmbină cu melodrama. Festivalul va aduce în scenă aceste paradoxuri prin spectacole ce integrează armonios diverse stiluri artistice.

Artiştii grupului Sahaj, prin instrumentele muzicale harmoniu, mangira şi tabla, vor prezenta bogata tradiţie spirituală a Indiei, interpretând stilurile Bhajan şi Qawwali. Membrii Hare Krishna ne vor conduce pe ritm de mridanga şi armonică în atmosfera devoţională a templelor. Claudia Ignat se va transforma în zeiţă chiar în faţa publicului, interpretând mişcările graţioase şi feminine ale dansului clasic Mohiniyattam iar frumoasele dansatoare de la Grupul Shakti vor aduce pe scenă culoarea, strălucirea şi dinamismul specifice filmelor Bollywood. Noutatea şi surpriza spectacolului va fi tânăra Laura Bogorodea pe care cu toţii am admirat-o în semifinala emisiunii “Românii au talent”.

Omagiu lui Rabindranath Tagore
Cu ocazia împlirii a 150 de ani de la naşterea lui Rabindranath Tagore, primul scriitor din Asia laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, pretutindeni în lume au loc manifestări culturale.
Ca omagiu dedicat acestei importante personalităţi, festivalul “Namaste India” va cuprinde o expoziţie cu fotografii ce surprind natura şi viaţa cotidiană a Bengalului însoţite de citate ale poetului precum şi lansarea cărţilor “Scrisori rupte” (Editura Cununi de Stele), “Sadhana” şi “Tagore la gura sobei, în Mongpu” de Maitrey Devi (Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj-Napoca).

Călătorii dincolo de traseul turistic
Pentru cei curioşi să vadă India mai puţin accesibilă vizitatorului de rând vor avea loc proiecţii video şi foto însoţite de impresii inedite de călătorie mărturisite live de oameni care au fost “acolo”.
Ashramul ca loc de retragere, interiorizare şi introspecţie atrage în prezent tot mai multe persoane din occident. Avisek Majumdar şi studenţii Satyananda Yoga din Timişoara vor povesti din propria experienţă ce a însemnat pentru ei vizita la Rikhiapeeth, ashram ce reuneşte vizitatori din cele mai diverse ţări ale globului.

Prin viu grai, expoziţie foto şi proiectia filmului “50 de rupees” alpinistul-fotograf Cristian Tzecu de la Asociaţia De Partea Ta va dezvalui cum e sa te plimbi cu bicicleta pe acoperisul lumii, Himalaya.

Minunile artizanatului
Tot ce poate fascina simţurile se regăseşte si foloseste din belsug în India: mirodenii şi arome fără număr, mătase fină, pietre preţioase şi semipreţioase, marmură impecabilă. India este pe locul 1 în lume la exportul de condimente, aici se şlefuiesc şi se prelucrează 2 din 3 diamante iar industria de textile ţesute manual este faimoasă la nivel mondial, imprimeurile, broderiile create de mâna omului fiind o adevarată artă.

Pe toată perioada festivalului va fi deschis publicului un târg cu produse indiene ce va aduce la Timişoara o bucată din această bogăţie de tradiţii şi miresme: sari-uri, salwar kameez, kurta, obiecte decorative, îmbrăcăminte şi accesorii, bijuterii, remedii şi suplimente ayurvedice, filme, muzică, ş.a

Filme de la Bombay
Industria cinematografică indiană este cea mai prolifică din lume, cu 800-900 de filme de ficţiune produse anual. În India, cinematografia este o formă de divertisment foarte populară: indiferent de vârstă, sex, castă, conditie socială orice Indian frecventează cu entuziasm sălile de cinema.
Fanii lui Shah Rukh Khan îl vor putea revedea pe faimosul actor în comedia „Billu Barbar”, povestea unui om obişnuit cu o poveste extraordinară. În lumina reflectoarelor va apărea şi Kareena Kapoor, nepoata lui Raj Kapoor, eroul celebru în România inainte de ’89. Filmul “Veer, inimă neînfricată” cu Salman Khan în rol principal expune o pagină din istoria Indiei sub dominaţie britanică, povestea curajosilor Pindaris, care preferă să moară decât să trăiască fară onoare şi care vor lupta până la ultima suflare să-şi salveze pamântul. Filmele sunt puse la dispozitie de catre BML Music Entertainment, singurul distribuitor de pe piaţa românească al licenţelor EROS (companie indiană renumită în domeniul divertismentului).

Toţi diferiţi, toţi egali
Evenimentul îşi propune să implice comunitatea de indieni din Timişoara, formată în special din medici şi studenţi ai Universitatii de Medicina si Farmacie “Victor Babeş”. Activităţile interactive organizate de către Institutul Intercultural vor incuraja dialogul interetnic, toleranţa, reducerea atitudinilor rasiste, a stereotipurilor şi îi vor provoca pe participanţi să descopere lucruri noi despre alte religii şi tradiţii. Astfel, Timişoara va fi, din nou un exemplu de atitudine multiculturală şi bună înţelegere între neamuri.

India este de necuprins în vorbe!
Civilizaţie străveche, care a oferit omenirii trigonometria, algebra, şahul, primul sistem medical –ayurveda, artele marţiale, yoga. Cea mai mare ţară democratică din lume, îmbinare uimitoare între antic şi modern, o economie în creştere spectaculoasă. De la deşertul arid până la înălţimile maiestuoase ale Himalayei, India oferă un spectacol multicolor, o uimitoare varietate de tradiţii, religii, şi limbi vorbite.
“India are meritul de a fi adaugat o noua dimensiune in Univers: aceea de a exista liber.” – Mircea Eliade

Organizator: Asociatia Banat Lions Cricket Club, primul club de cricket din vestul ţării, fondat în anul 2009 de cetăţenii indieni stabiliţi la Timişoara sub coordonarea lui Marius Gaiţă, preşedinte, a pus bazele acestui sport în zona de vest a ţării, în judeţele Timiş, Arad şi Bihor.

Programul detaliat al festivalului: www.namasteindia.ro/program

Contact: Iuliana Nălăţan, 0731 659 165, iulia@namasteindia.ro

Cu sprijinul: Sistemul ONU în România, Prefectura Judeţului Timiş, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”, Inspectoratul Şcolar Timiş, “AUR” – Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Resurse Umane.

Parteneri Culturali: InterAct Association, Institutul Intercultural Timişoara, Palatul Copiilor, Asociaţia Little People, Asociaţia De Partea Ta Timişoara, Centrul Cultural Româno-Arab, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş.

Parteneri media: TVR Timişoara, National TV, TVT89, Kiss FM, Radio Romania Regional, Radio Timisoara, Zile si Nopti, Timisoara.ro, TimisoaraAzi.ro, e-timisoara.info, timisoreni.ro, evive.ro, travel.descopera.ro, 24 FUN, metropotam.ro, unica.ro, kudika.ro, 121.ro, viajoa.ro, bookblog.ro, Societatea Studentilor in Medicina Timisoara, Ora de Timis, tion.ro, blogu.lu, welcome2cluj.com

2 thoughts on “Festivalul Indiei vine la Timişoara!”

  1. Filmul a fost extraordinar, fotografiile excelente iar varietatea produselor m-au determinat sa imi organizez mai repede excursia in India!:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *